Săptămâna numită "Şcoala altfel" nu putea să înceapă la Seminar altfel, decât în glasuri de laudă pentru Dumnezeu, trâmbiţate de clasele de teologie pastorală, în acordurile susținute de Pr. Conf. Dr. Florin Bucescu, invitat de onoare al Părinților Mihai Ursache şi Iulian Zaltariov, tinerii noştri profesori de muzică ce au fost cândva ucenici ai părintelui, miezul întâlnirii fiind pregătirea cântărilor Sărbătorii Învierii. După un scurt "Împărate Ceresc", Părintele Director Dragoş Bahrim, ne-a vorbit despre importanţa Părintelui Florin pentru şcoala noastră şi despre sacrificiile făcute de acesta în folosul împlinirii dorinţei sale, de a se hrăni cu frumoasa muzică psaltică şi de a oferi şi altora nectarul muzicii bisericeşti, fiind "cel ce a pus piatra de temelie a muzicii psaltice din Seminar". Venind timpul Părintelui Bucescu de a-şi mărturisi sentimentele, dascălul de psaltichie ne-a vorbit despre mândria pe care o poartă în suflet şi o va purta până la moarte, pentru că a fost profesor al Seminarului, făcându-ne să conştientizăm cât de importantă este această şcoală în formarea noastră ca oameni. Apoi discuţiile au adus în lumină şi Seminarul Teologic "Veniamin Costachi" de la Socola, al cărui prestigiu s-a transmis ereditar Seminarului Teologic "Sf. Vasile cel Mare" Iaşi, ce reprezintă o continuitate a ortodoxiei ieşene şi nu numai. Ne bucuram şi noi când îl vedeam pe Pr. Bucescu zâmbind şi privind la vremurile apuse, la momentul în care a adus pentru prima dată în faţa elevilor Anastasimatarul lui Theodor V. Stupcanu, fapt despre care ne-a zis: "M-aş fi simţit un criminal dacă nu aş fi adus înaintea elevilor Anastasimatarul lui Stupcanu". Acesta a fost adevăratul manual de psaltichie al seminariștilor ieșeni și acum 80 de ani, dar și după reînființarea Seminarului în 1995. Această carte ce sintetizează practica și tradiția muzicii bisericești din Moldova, este un element de legătură între vechiul și noul Seminar din Iași. Într-una din primele pagini ale sale, autorul ei, într-un adevărat testament-dedicație, spune că o lasă moștenire Seminarului ieșean, de care era atât de legat: “Închin această lucrare întocmită de mine cu multă râvnă şi osârdie, Seminariului Veniamin din Iaşi, unde mi-am făcut educaţia ca elev şi la care profesez ca dascăl de Muzică bisericească mai bine de 20 ani (1904). Totdeodată declar că această lucrare, rămâne proprietatea a Seminariului Veniamin, după trecerea mea din viaţă, spre amintire că am făcut ceva pentru cultivarea Muzicei bisericeşti care merită să fie încurajată”. Cum orice om are secretele sale, părintele ne-a descoperit cheia pentru a învăţa uşor muzica bisericească, pasiunea, spunându-ne că nu n-am avea nevoie de profesor dacă ne-am dori cu adevărat să descoperim tainele muzicii bizantine. Concluzionând cele spuse mai devreme prin cuvintele de învăţătură: "Nu se poate biserică fără cântare", Părintele Bucescu a luat la bani mărunţi muzica bisericească, de la origini până în prezent. Cu un stil catehetic, dar și cu un umor inspirat parcă de vecinul său de pe strada Sărăriei, Ion Creangă, de a cărui bojdeucă nu e despărțit decât de câteva case, părintele a reuşit să ne readucă în primele zile ale liceului, când învăţam pentru prima oară notele încârligate ale psaltichiei. Dar cum multe vorbe sunt în zadar, părintele, terminând cele ce ţineau de teorie, a schimbat foaia zicându-ne: "Deschideţi cărţile la Canonul Sfintelor Paşti!” Foşnetul prelung al filelor îl readuce la cârma muzicii bisericeşti pe Pr.Florin, care gustă din plin domnia sa de scurtă durată, mustrându-ne ca pe nişte ucenici ce par a şti totul, dar totuşi, nimic. Oare e o mustrare duşmănoasă? Nu, e una paternă, ce ascunde o dragoste nemărginită pentru noi, seminariştii, adunaţi ciorchine lângă el în capălă în numele lui Hristos, ce începusem a ne face tot mai mici de ruşine. Apoi, am început a ne da după părintele, din dorinţa de a imita cele făcute de el, ce păreau unice şi de neegalat, cântarea începând a fi mai melodioasă, reuşind într-un sfârşit să scoatem de la dânsul nişte lauri, de care ne-am bucurat ca nişte copii de grădiniţă. Timpul parcă o luase razna şi se grăbea ca niciodată, luptându-se cu Pr.Bucescu, ce cu toată bătrâneţea sa, nu se lăsa bătut, ci încerca a ne spune mai multe deodată. Cum ziua înainta, toată bucuria s-a transformat în tristeţe, căci a venit timpul ca întâlnirea să ia sfârşit, însă nu înainte de a cânta rugăciunea Domnească "Tatăl nostru", într-o suflare ce a cuprins pe toată lumea, în varianta compusă acum mai bine de cinsprezece ani de Părintele Florin Bucescu, pentru uzul seminariștilor din Iași. Totul s-a încheiat cu o ultimă povaţă din partea maestrului:"Până data viitoare să învăţaţi muzică şi să ascultaţi de părintele profesor!" Pentru a nu ne ieşi din mână după ziua cea dintâi a săptămânii, în care a fost invitat Pr. Florin Bucescu, ce a reuşit să rupă barierele dintre elev şi profesor, transformându-le în legături foarte apropiate, ca de la tată la fiu, Părintele Mihai Ursache reuşeşte să ne bucure din nou, aducând în a treia zi a lui Prier înaintea noastră pe Părintele Arhimandrit Dosoftei Şcheul. Cu aceeaşi sete de cunoaştere l-am întâmpinat şi pe Părintele Dosoftei, bucurându-ne de apropierea și îndrăzneala ce o are către Sfânta Parascheva, al cărui tropar l-am și cântat în deschidere, urmat de o blagoslovenie din partea acestuia. După o introducere făcută de Pr. Iulian Zaltariov, Părintele Dosoftei a început a ne înşirui câteva cuvinte, rupte din suflet, despre muzica şi tipicul bisericesc. Nu s-a sfiit nici a ne spune că "cel ce vrea să slujească bisericii, trebuie să crească pe lângă ea". "Cântăreţul este cel ce înfrumuseţează slujba" ne-a mai zis părintele, aducând astfel în lumina vremurilor actuale muzica practică, cea "furată" de la preot sau de la dascăl, dar şi cea învăţată cu nevoinţă din cărţi. Pentru a aduce la zi problema tipicului, părintele ne-a pomenit de Sf. Sava cel Sfinţit, acesta fiind cel ce a consemnat tipicul bisericesc respectat până astăzi de Biserica noastră. Dar cu toate influenţele greceşti, slave şi multe altele ce şi-au lăsat amprenta asupra noastră, ne-am format un canon propriu, acest lucru fiindu-ne spus de Părintele Arhimandrit, însă cu alte cuvinte şi mult mai complex. Catedrala Mitropolitană din Iaşi, şi-a pus şi ea pecetea peste muzica bisericească moldavă şi nu numai, fapt ce l-a remarcat şi Pr. Şcheul în discursul său. Pentru a provoca dezbaterea și dialogul, Părintele Ursache i-a adresat invitatului prima întrebare în legătură cu alcătuirea slujbelor pentru sfinţi. La această întrebare, părintele a răspuns că viaţa sfântului respectiv este piatra de căpătâi a slujbei, însă și cele opt glasuri muzicale îşi au şi ele rolul lor, acela de a transmite sentimente. Făcând comparaţie cu muzica bizantină grecească, Pr. Dosoftei a zis că muzica bisericească românească este de neînlocuit. Cu tot felul de exemple asupra tipicului, unele mai amuzante, altele serioase, părintele a reuşit să ne câştige interesul. Îndemnându-se unii pe alţii, colegii au început a pune întrebări, una după alta, răspunsurile neîntârziind să apară. Pentru a îmbrăca în veşmânt armonios cele spuse, Pr. Dosoftei ne-a încântat cu cântări bisericeşti din cărţile frecventate adesea de seminarişti. Cu toate că întâlnirea trebuia să ia sfârşit, toți cei prezenți nu se puteau opri din a continua întrebările, deşi se făcuse și un apolis al acesteia prin cântarea troparului Sf. Trei Ierarhi. Înainte de despărţire, Pr. Mihai Ursache a făcut anunţul pe care îl aşteptam, acela că Părintele Arhimandrit Dosoftei va mai fi prezent la astfel de ateliere de psaltichie în Seminar. Ziua de miercuri am afierosit-o încă din zori lui Dumnezeu, cântările intonate de elevii seminarişti izbindu-se puternic de pereţii groşi ai Mănăstirii "Trei Ierarhi", unde am participat de la ora 8:00 la Sf. Liturghiea darurilor mai înainte sfințite, o mare parte dintre noi împărtăşindu-ne din Sf. Potir cu Preacuratul Trup şi Scump Sângele Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Apoi, întorcându-ne la Seminar, am ales a ne petrece restul zilei în familia duhovnicească de aici, alături de profesorii noştri, urmând ca în ultimele două zile ce au mai rămas până la vacanţă să continuăm activităţile ce ni le-am propus şi printre picături, să ne îngrijim puţin şi de curățenia din şcoala noastră dragă, ce ne-a suportat atât timp.
